CELE MAI BANTUITE LOCURI DIN LUME!

Există anumite locuri - case, vehicule, drumuri întunecate, zone întregi - în care spiritele fără odihnă continuă să ducă o existenţă ciudată, la limita dintre viaţă şi moarte, dintre real şi imaginar. Se manifestă prin sunete ciudate, dialoguri şoptite şi mirosuri neobişnuite. Ne înspăimântă prin apariţii înfricoşătoare şi, uneori, chiar atacă.
Despre o casă, un drum sau o zonă se spune că sunt bântuite atunci când îşi fac simţită prezenţa spiritele celor decedaţi care au avut de-a face cu acele locuri. De obicei, moartea lor a fost violentă, fie că e vorba de crime, sinucideri sau de incendii devastatoare ori accidente de circulaţie.   Dar ce simţim atunci când avem de-a face cu locuri bântuite? Un puternic sentiment că suntem priviţi şi urmăriţi. Pe urmă, coşmarurile care nu ne dau pace...   Locuri sau lucruri bântuite au existat dintotdeauna, cum ar fi maşina Porche 550 Spyder a lui James Dean, numită „Micul Ticălos“ (Little Bastard), care a provocat distrugere, răni şi chiar moartea celor care au deţinut-o după dispariţia actorului.  Există şi povestea foarte cunoscută a unui orăşel american, Amityville, care a fost transpusă şi pe peliculă de mai multe ori, „The Amityville Horror“. Aici, în noiembrie 1974, Ronald DeFeo şi-a ucis toţi cei şase membri ai familiei. La peste un an după evenimente, în casa bântuită s-a mutat familia Lutz, dar a părăsit-o în grabă după doar 28 de zile, susţinând că membrii acesteia au fost terorizaţi de fenomene paranormale.   About.com face o listă cu cele mai bântuite locuri din lume, explicaţiile paranormale provenind din mai multe surse, unele chiar foarte serioase, astfel încât cu greu pot fi ignorate.
 
1. Plantaţia Myrtles, St. Francisville, Louisiana, SUA
Pe plantaţie există o vilă veche, construită în 1796 de generalul David Bradford, care, se spune, este bântuită de mai multe spirite neliniştite. Unii cercetători susţin că aici au fost comise peste zece crime, iar alţii au reuşit să confirme doar una. Cu toţii, însă, sunt de acord că acest loc este ciudat şi se califică, cu uşurinţă, printre cele mai bântuite locuri.    Spiritele care ar putea bântui casa: - Chloe, o fostă sclavă care a fost spânzurată aici pentru uciderea a două fetiţe - Fantomele celor două fetiţe ucise de Chloe au fost văzute jucându-se pe verandă - William Drew Winter, un avocat care a locuit la Myrtles între 1860 şi 1871. El a fost împuşcat pe veranda laterală de un străin (este singurul deces confirmat) - Spiritele altor sclavi care apar ocazional şi întreabă dacă te pot ajuta cu ceva - Pianul din camera principală a fost auzit cântând, de unul singur, repetând o aceeaşi notă, la nesfârşit.

 
2. Turnul Londrei, Londra, Marea Britanie
Turnul din Londra este una dintre cele mai faimoase şi bine păstrate clădiri istorice din lume, dar şi una dintre cele mai bântuite. Acest lucru se întâmplă din cauza numărului de execuţii, crime şi torturi care au avut loc, de-a lungul istoriei, între zidurile sale. Zeci şi zeci de spirite fără odihnă au fost văzute în jurul Turnului. Într-o noapte de iarnă din 1957, un gardian a fost deranjat de ceva care lovea în chioşcul unde stătea. Când a ieşit afară să vadă despre ce e vorba, a văzut o siluetă albă în vârful Turnului. Abia atunci şi-a dat seama că, în aceeaşi zi, pe 12 februarie, fusese decapitată Lady Jane Grey, în 1554.   Poate cel mai cunoscut spirit care bântuie locurile este cel al lui Ann Boleyn, una dintre soţiile lui Henric al VIII-lea, care a fost, şi ea, decapitată în Turn, în 1536. Fantoma ei a fost văzută de multe ori, uneori ducându-şi propriul cap în mâini.

 
3. Penitenciarul de Stat, Philadelphia, Pennsylvania, SUA
Această închisoare a devenit o destinaţie favorită pentru vânătorii de fantome, dar şi pentru publicul larg. Construită în 1829, clădirea gotică impresionantă a fost iniţial proiectată să ţină 250 de prizonieri în carcere separate, dar la momentul său de glorie, a găzduit şi 1.700 de rău-făcători, care au fost înghesuiţi în celule construite pentru o singură persoană. Ca multe dintre locurile pline de suferinţă, mizerie şi moarte, închisoarea este bântuită.   Unul dintre cei mai faimoşi prizonieri a fost chiar Al Capone, încarcerat aici în 1929 pentru posesie ilegală de armă. În timpul şederii sale, se spune că Al Capone a fost chinuit de fantoma lui James Clark, unul dintre oamenii lui pe care îl omorâse în timpul masacrului celebru de Sfântul Valentin.
 
4. Vaporul Queen Mary, Long Beach, California, SUA
Acest vapor vechi este destul de bântuit, după cum susţin şi muncitorii care au lucrat la el. Odată, colinda mările, dar acum a fost transformat în hotel. Cea mai bântuită zonă a navei este camera motoarelor, unde un marinar în vârstă de 17 ani a fost zdrobit încercând să scape de un incendiu. Fantome mai sunt şi în jurul piscinei, unde o fetiţă şi-a rupt gâtul într-un accident. Ea a fost văzută întrebând de mama ei sau de o păpuşă.
 
5. Sanatoriul Waverly Hills, Louisville, Kentucky, SUA
Se estimează că aproape 63.000 de oameni au murit în acest sanatoriu deschis în 1910. Spitalul a fost construit pentru a găzdui pacienţii cu tuberculoză, o boală destul de comună la începutul secolului XX. Decesele din cadrul sanatoriului au fost legate şi de lipsa de grijă a personalului faţă de bolnavi şi chiar de torturarea lor, inclusiv experimente îndoielnice făcute pe ei.   Aici există o serie de fenomene paranormale cum ar fi voci de origine necunoscută, locuri cu temperaturi scăzute şi umbre inexplicabile. S-au auzit şi ţipete pe holurile abandonate.
 
 
6. Casa Whaley, San Diego, California, SUA
Casa Whaley şi-a câştigat titlul de cea mai bântuită casă din America. Construită în 1857 de Thomas Whaley, pe o bucată de teren care fusese cimitir, casa este gazda a zeci de spirite neliniştite.   Printre fantomele care şi-au făcut simţită prezenţa aici se numără spiritul unei tinere care a fost spânzurată accidental, cel al unui hoţ care a fost omorât în bătaie pe scările interioare, unde mai poate fi văzut uneori şi fiica roşcată a lui Whaley, care apare foarte realist, uneori fiind confundată cu un copil viu.
 
7. Raynham Hall, Norfolk, Anglia
Acest domeniu este faimos pentru spiritul „Femeii Maro“, care a fost surprins pe film în 1936 în ceea ce se consideră a fi cele mai autentice imagini cu fantome.
 
8. Casa Albă, Washington D.C., SUA
Această casă nu este doar locul unde stă preşedintele SUA actual, ci şi casa unor foşti preşedinţi care, ocazional, decid să-şi facă cunoscută prezenţa, în ciuda faptului că sunt morţi. Cea mai frecventă apariţie este a lui Abraham Lincoln. Eleanor Roosevelt, soţia unuia dintre preşedinţi, a spus că i-a simţit prezenţa atunci când redecora chiar camera lui Lincoln. Tot în timpul administraţiei Roosevelt, un tânăr funcţionar spune că l-a văzut pe Abraham Lincoln stând pe marginea patului şi încălţându-şi cizmele.
 
9. Câmpul de bătaie de la Gettysburg, Gettysburg, Pennsylvania, SUA
Gettysburg este locul uneia dintre cele mai sângeroase bătălii din timpul Războiului Civil american. Aproape 8.000 de soldaţi au murit aici şi alţi zeci de mii au fost răniţi.   Vizitatorii susţin că au vorbit cu multe dintre spiritele soldaţilor morţi, că se aud frecvent ţipete şi gemete de durere, uneori şi explozii de tun sau focuri de armă. 
 
10. Hotelul Hollywood Roosevelt, Los Angeles, California, SUA
Se ştie că hotelurile sunt printre cele mai bântuite locuri din lume. Aici au loc atât de multe tragedii, accidente, sinucideri şi crime, încât, e posibil, ca Stephen King să nu fi exagerat cu nimic în vestita carte, „Shining“.   Acest hotel, deschis în 1927, este foarte cunoscut pentru fantomele celebre pe care le are: Marilyn Monroe şi Montgomery Clift. Marilyn a fost văzută în camera 229, uitându-se în oglindă, sau dansând în sala de bal a hotelului. Montgomery bântuie camera 928, unde a locuit atunci când filma „De aici în eternitate“ (From here to eternity – 1953), şi încă poate fi auzit cum cântă la trompetă.
 
 
Dupa cum bine stiti si in Romania avem locuri stranii, bantuite de fantome, care starnesc curiozitoatea oamenilor!

Aici avem cateva exemple cu locuri bantuite din Bucuresti sau de pe langa capitala:
 
Moarte, după trei ore de strigăte disperate
 
O astfel de legendă macabră înconjoară Hotelul Cişmigiu din Capitală. Istoria arată că, în jurul berăriei Gambrinus (construită de Ion Luca Caragiale) s-a ridicat Hotel Palace, numit mai târziu Hotel Cişmigiu. Anii aceia (1914) reprezentau împlinirea orientărilor occidentale, de aceea acest hotel a reprezentat un mare pas pentru modernismul românesc.
Din pricina localizării centrale, clădirea a fost exploatată la maximum, fără a primi însă îmbunătăţirile necesare. Astfel, grandiosul Hotel Cişmigiu se închide în 1970. După revoluţie, în 1990, hotelul este dat Academiei de Teatru şi Film, servind drept cămin pentru studenţi.
 
Legenda spune că, într-un weekend, când studenţii erau plecaţi, hotelul a fost pătat de o energie negativă foarte mare. O studentă din Republica Moldova, din prima sau a doua generaţie de studenţi basarabeni de la actorie, se prăbuşeşte în casa liftului. Ceea ce este foarte trist e că ea nu a murit, ci a supravieţuit, suferind în chinuri groaznice înca trei ore de la nefericitul eveniment, iar apoi a murit. Fata a strigat în acele groaznice trei ore după ajutor, care pentru ea au însemnat o eternitate, însă nimeni nu a auzit-o.
 
Pasionaţii de paranormal explică cum acel moment a făcut ca fenomene greu de explicat în cuvinte să apară tot mai des în hotel: ţipetele care se aud parcă de nicăieri, dar totuşi atât de aproape, îţi frâng inima.
 
Mănăstirea Chiajna, lăcaşul de cult nesfinţit
 
Un alt loc renumit pentru fenomenele paranormale este Mănăstirea Chiajna, a cărei viaţă a început undeva în secolul XVII, în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti.
 
Era o mănăstire mare, cu ziduri groase, motiv pentru care turcii au „confundat-o‟ cu o cetate şi au asaltat-o. În plus, istoria mai arată că aici şi-au găsit refugiul şi bolnavii de ciumă. Şi tot aici, din cauza aceleiaşi boli, şi-a găsit sfârşitul Mitropolitul Ţării Româneşti, Cozma.
După acestea, ea a fost părăsită, clopotul i-a fost aruncat în apele Dâmboviţei, iar oamenii au  blestemat-o şi au lasat-o în ruină.
 
După spusele localnicilor, clopotul încă se mai aude bătând în nopţile cu lună plină. De asemenea, acest lucru este demonstrat şi prin câteva înregistrări audio, însă nu au fost luate în seamă.
 
Cei mai mulţi suţin că aceste evenimente negative au avut loc din cauză că pământul şi mănăstirea nu au apucat să fie sfinţite. Datorită legendelor din jurul ei, Mănăstirea Chiajna a fost şi subiectul unui scurt-metraj realizat de nişte studenţi de la Facultatea de Regie.
 
Fantomele, chiriaşi pe vecie în Casa Poporului
 
Legendele urbane mai spun că şi Palatul Parlamentului este bântuit de fantome. Apar noaptea pe coridoarele celei mai mari construcţii din Europa, rup sigilii, fluieră sau fac să ţiuie sistemele de securitate.
 
Personalul de noapte al clădirii povesteşte cum aceste fantome au început să-şi facă simţită prezenţa cu aproximativ 10 ani în urmă.
 
„Anca‟ este una dintre ele. Potrivit relatărilor, năluca este o tânără de 20 de ani, cu o rochie de vară cu desen floral, care se arată doar personalului în uniformă şi cere ajutor.
 
Orfelinatul bântuit de pe Strada Franceză
 
Istoria nescrisă a Centrului Vechi şi-a rezervat şi un „capitol‟ şi pentru „sufletele chinuite‟ din întunecatele cotloane ale caselor de pe Strada Franceză. Un astfel de loc bântuit se află chiar la numerele 13 şi 14.
 
Cunoscătorii locului vorbesc despre nici mai mult, nici mai puţin de 203 de spirite de copii care ar bântui această casă. Legenda spune că aici a fost un orfelinat unde erau aduşi copii ai străzii, de patronul casei, Stavrache Hagi-Orman, un om de o răutate pură. Copiii erau ţinuţ nemâncaţi până la epuizare, iar gazda se desfăta cu ţipetele lor de foame.
 
Mulţi dintre cei care trec pe lângă această casă cu obloanele trase de zeci de ani, povestesc cum, după miezul nopţii, încă se mai aud vocile ascuţite ale micuţilor care strigă „Vrem apă! Apă!‟