Piramidele Egiptului antic
17.07.2015 17:46
Despre piramide, s-au scris şi se vor scrie multe…versiuni, unele adevărate, altele mai puţin adevărate, altele doar presupuneri şi păreri…
Arhitectura Egiptului este cea mai grandioasă şi cea mai durabilă din lume. Masivitatea şi stabilitatea sunt cele doua trăsături ce frapează călătorul străin, fie că admiră piramidele, fie că se opreşte la baza pilonilor templelor. Arhitectura este expresia fidelă a sufletului poporului ce a creat-o. Şi, fiindcă pe valea Nilului viaţa terestră avea mai puţină importanţă decât nemurirea, evident că arhitectura funerară a fost mai prolifică. Templele şi mormintele sunt cele care merită întreaga atenţie a cercetătorilor.
Despre instrumentele şi metodele de observare astronomică ale vechilor egipteni nu se ştiu prea multe. În aceste conditii, este uimitoare dispunerea piramidelor, cu o precizie greu de atins chiar şi azi. Savantul Biot le descrie calculele subsidiare astfel:
„Pe o platformă de piatră, aliniată perfect la orizontală cu ajutorul echerului si+al firului de plumb, aşezaţi o riglă cu muchii ascuţite, asemenea celor din mormintele egiptenilor, şi, dimineaţa, în orice zi, orientaţi-o spre punctul de unde rasare Soarele la orizont şi trasaţi pe o platformă o linie dreaptă, după acea directie. Seara, mai trasaţi una urmărind punctul de apus: la egala distanţă între linii, pe bisectoarea unghiului format, veţi obţine meridianul ce va indica direcţia Nord – Sud. Tot astfel s-a conceput şi orientarea piramidelor.”
Pentru a întelege cât mai bine necesitatea construirii piramidelor, trebuie să întelegem cât mai bine credinţele vechilor egipteni: aceştia credeau că cel mort se va duce în Lumea de Dincolo, unde îl aşteptă fericirea şi o viaţă mult mai bună decât cea pe care a avut-o pe pământ. De aceea, oamenii trebuiau să îşi păstreze corpul pentru Lumea de Dincolo. Aceasta a dus la procesul de mumificare, prin care fiecare corp era îmbălsămat şi apoi îmbrăcat în feşe fine, după care era împodobit cu ce avea mortul mai de preţ: bijuterii, obiecte care pot demonstra că a avut pe pământ o viaţă glorioasă, precum şi alte lucruri despre care se credea ca îi pot oferi o viaţa confortabilă în Lumea de Dincolo.
Mastaba
Inaintea piramidelor, tipul de mormânt cunoscut sub primele dinastii era mastaba , un fel de trunchi de piramida, cu baza dreptunghiulară şi cu feţe plane, având o singură deschidere, un fel de uşă pe latura estică. Interiorul adăpostea statui, picturi, inscripţii, păstrate timp de secole. Mastaba era împărţită în trei compartimente: capela, culoarul (sau serdab) şi cavoul. Dintre acestea, numai capela le era accesibila celor vii. În ea se adunau rudele la anumite ceremonii aniversare şi depuneau ofrande. De aceea, în capelă existau obligatoriu doua obiecte: stela, care prezenta date biografice despre cel decedat şi masa de ofrande. Daca initial peretii erau lipsiţi de orice ornament, cu trecerea timpului au început să fie împodobiţi de sus pâna jos cu picturi reprezentând scene din viaţa privată.
Statui ale defunctului, care întruchipau viaţa dublului său, cel spiritual, erau aşezate în serdab, pe coridorul ce comunica cu exteriorul printr-un tunel îngust.
Cea mai importantă parte din mastaba o reprezenta cavoul, ce conţinea sarcofagul din granit roz, calcar albastru sau bazalt negru, în care era închisă mumia.
Pentru personajele de rang înalt, lacaşurile de odihnă eternă erau luxuriante. Dintre cele mai frumoase morminte datând din Vechiul Regat se pot cita cele ale lui Ti şi Ptahotep, adevărate tezaure ale capodoperelor artistice ale acestei ere.
Perfecţiunea acestor morminte nu poate rivaliza, totusi, cu marile piramide, mormintele faraonilor, construite cu truda şi sacrificiul a sute de mii de suflete.
Piramidele sunt asemanatoare ca structură cu mastaba, numai capela fiind suprimată, ea regăsindu-se la exteriorul piramidei, dupa cum o dovedesc ruinele. Cavoul, situat în mijlocul enormei mase de piatră, era protejat de a fi strivit de greutatea straturilor superioare de cinci încăperi suprapuse, ultima având un fel de acoperiş format din două blocuri înclinate ce respingeau presiunea de o parte şi de alta a liniei verticale centrale.
În concluzie, piramida este principala formă de exprimare a artei arhitecturale existente pe malurile Nilului acum 60 de secole.
Piramida în trepte de la Saqqara
Piramida apare pentru întâia oară la Saqqara (Piramida în trepte), dinastia a III-a, în jurul anului 2640 î.e.n. Datorită talentului arhitectului regelui Zoser, renumitul şi genialul Imhotep. Treptele reprezentau scara simbolică pe care urca sufletul regelui, înălţându-se către părintele său, Ra. Este construită în totalitate din piatră şi are 6 trepte. Aceasta a suferit şase remanieri succesive: la inceput arhitectul a înălţat o mastaba de forma pătrată, singura de acest fel cunoscută; apoi această mastaba a fost mărita. Un al treilea proiect de modificare a fost abandonat; concepţia unui monument în trepte a aparţinut celui de al patrulea proiect, iar cel de al cincilea proicet a sporit numărul acestor trepte până la şase; al şaselea proiect a modificat modul de placare al piramidei. În final baza piramidei măsura 109.02 m pe 121 m; ea avea cca 60 de metri înălţime, în prezent are numai 58.63 m. Camerele funerare ale regelui şi a 11 membri ai familei sale erau săpate în stâncă. Puţul funerar adânc de 28 de metri a fost săpat începand din centrul construcţiei iniţiale. În cavou au fost găsite resturi ale unui trup, fără indoială cel al regelui; încăperile funerare învecinate cu cavoul au peretii decoraţi somptuos, parţial cu plăcuţe albastre, de aceea au fost numite "camere albastre". Piramida în trepte de la Saqqara, a precedat piramida propriu-zisă cu feţe netede. Fiind cea mai veche contrucţie de piatră de asemenea dimensiuni din lume. Forma ei îşi are originea în mormântul de tip mastaba, care era o structură simplă, alungită ce acoperea o cameră mortuară săpată în pământ dedesupt.
Piramidele lui Snefru
Snefru, primul dintre cei trei mari constructori ai dinastiei a IV-a, a fost, spre deosebire de Kheops, fiul său, un arhitect mediocru, dar a fost şi posesorul unei ambiţii extraordinare: de a construi cea mai înaltă piramidă. Piramida de la Meidum
Aceasta ambiţie l-a condus, însă, pe arhitect la o serie de greşeli care încep la Meidum, unde Sneferu a ordonat începerea primei sale piramide. În cele din urmă această piaramidă a fost abandonată. A doua piramidă cea de la Dashur este de două ori mai mare decât prima şi se cunoaşte în istorie după numele de Pramida Turtită. Acest nume i-a fost dat de egiptologi, deoarce ea la inceput a fost concepută cu un unghi de 58 de grade,dar a fost finalizată la un unghi de 43 de grade.
Construirea unei astfel de piramide Piramida de la Dashur necesită ca rezistenţa solului să fie suficient de mare pentru a suporta o greutate concentrată. Snefru nu a ţinut cont de acest lucru şi, drept urmare, solul a cedat, iar baza piramidei a trebui lărgită. În consecinţă, a rezultat o piramidă mult mai lată decit cele de dinaintea sa şi, în plus, pereţii camerelor funerare s-au umflat sub presiunea exterioară a solului, iar construcţia a trebuit abandonată.
Snefru a fost nevoit sa construiască Piramida Roşie o alta piramidă, ce-a de-a treia a fost contruită la mai puţin de 1 km de Piramida Turtită, şi este prima piramidă reuşită din istorie. Ultima piramidă se numeşte Piramida Roşie deoarece a fost construită din granit roşu, cu o panta limitata de această dată la 45 de grade.
Marea Piramidă
Marea Piramidă de la Gizeh construită de faraonul Kheops (Khufu) în timpul dinastiei a IV-a (acum 4500-4700 de ani),şi face parte din complexul de la Giseh. Măsurată în coţi regali egipteni (0,524 m), prezintă o baza de 440 coţi: circa 230,5 m, şi o înălţime teoretică de 280 coţi, circa 146,7 m (azi 138). Panta sa exactă este de 51 ° 50' 35". Printre interesantele caracteristici ale Marii Piramide este şi situarea ei precisă faţă de punctele cardinale: laturile de N-S au o abatere de numai 2'28", cele de la V-E de 5'30" şi respectiv 2'30".
Cel căruia i se atribuie deschiderea piramidei lui Kheops este fiul lui Harun al Rasid, califul arab al-Mamum, care a adus la poalele piramidei, pe atunci încă placată cu strălucitoare plăci lustruite, o întreagă armată de cioplitori, arhitecti şi forţă de muncă. Se spune că între plăcile învelişului piramidei nu putea fi introdus nici măcar vârful unei lame damaschinate. Scopul califului era să descopere tezaurul faraonilor, dar mai ales, armele inoxidabile, sticla incasabilă şi alte minuni despre care se credea că ar fi abundat în camera mortuară.
Construirea acestei piramide a depăşit în dificultate orice altă construcţie realizată până atunci. Keops şi-a amplasat edificiul la Giseh, pe un soclu din rocă, situat la 40 de metri deasupra solului. Şantierul propriu-zis a implicat numeroase lucrări de infrastructură: construirea unui canal de deviaţie, a unui port, a unui drum de acces la platou. A fost necesară, de asemenea, săparea unor galerii subterane, exploatarea minelor de cupru, aur si argint, dezvoltarea atelierelor de întreţinere a uneltelor. Problema principală a reprezentat-o, însă, transportul. Egiptenii apelau în astfel de cazuri la Nil (la acea vreme ignorau drumurile) şi, pentru că piramida era destul de departe de fluviu, a fost necesară construirea unui canal de derivaţie până aproape de piramidă.
Problema transportului a fost cu atât mai dificilă cu cât unele blocuri de piatră cântăreau peste 60 de tone, ca să nu mai vorbim de faptul că trebuiau ridicate până la o înălţime de 130 de metri. Cum s-a realizat acest lucru, nimeni nu ştie. Se pot face speculaţii, se pot elabora teorii, dar nimeni nu poate avea certitudinea că a descoperit exact metoda folosită în acele timpuri. De exemplu, pentru o încărcătură de o tonă, forţa de deplasare pe o suprafata plană trebuie să fie de 150 kgf. Un om, lucrând 8 ore pe zi, avansând cu 0,60 m/s, nu ar putea dezvolta decât o forţă de deplasare de 12 kgf. Experientele de ergonomie arată, de asemenea, că, pe o panta, energia disponibilă pentru deplasare descreşte invers proportional cu înclinaţia, ceea ce înseamnă că la o pantă de 15 la suta energia este foarte mică, pentru a deveni aproape nulă la 20 la suta. Din acest motiv, pantele folosite pentru deplasarea blocurilor de piatră nu aveau o înclinaţie mai mare de 9 la sută. Pentru o asemenea valoare, energia disponibilă nu este foarte scăzută şi, diminuind viteza, se poate estima ca 10 oameni sunt capabili să tracteze o tonă într-un timp dat.
Intrarea la mormântul regal se efectuează printr-o galerie îngustă care se deschide la nivelul celei de-a 15-a asize (rând de zidarie) şi coboară uniform pe mai mult de 28 m până la începutul coridorului care conduce la cavoul regal. Dar coridorul descendent se prelungeşte, dincolo de această intersectare, păstrând aceeaşi înclinare, de 77 m, până ajunge sub nivelul primei asize a Piramidei. Acolo, săpat în rocă, un mic coridor orizontal duce la o cameră subterană goală, cu un tavan plan şi lustruit şi o pardoseală cu multe neregularităţi.
Revenim la punctul de intersectare a coridoarelor şi o luăm pe un coridor ascendent de vreo patruzeci de metri care conduce la galeria cea mare (47 m lungime si 8,50 m înaltime); aceasta este construită din calcar fin de Mokattam, atât de perfect tăiat şi lustruit, încât scriitorul arab Abd-al-Latif relata că între pietre nu se poate introduce nici un ac şi nici chiar un fir de par. În secţiune, galeria cea mare are o forma curioasă, în partea inferioară, prin mijloc este un pasaj de 1,04 m lăţime care are, pe ambele părţi, două banchete de câte 0,50 m lăţime şi 0.60 m înălţime, în aşa fel încât lăţimea totală a galeriei este de 2,04 m; la o înălţime de aproximativ 2,50 m deasupra banchetelor, sectiunea galeriei începe să se micşoreze, prin şapte retrageri succesive.
Se ajunge la celebra cameră a regelui: cinci Camera Regelui spaţii libere se află deasupra camerei regelui, numite camere constructive; acestea au pereţii alcătuiţi din blocuri de granit şi au o înălţime foarte mică: un om nu poate înainta în ele decât mergând în genunchi. Ultima dintre camere este acoperită cu dale aşezate oblic, fapt care a întărit presupunerea că ele au rolul de a prelua greutatea enorma a masei de piatră de deasupra, permiţând astfel construirea unui tavan plat în camera regelui, întreaga cameră şi anticameră -inclusiv pardoseala-erau îmbrăcate în granit negru, în camera regelui, construită din mari blocuri de granit perfect aşezate şi lustruite, a fost depus, când s-a construit Piramida, un foarte frumos sarcofag din granit roşu, fără capac (nu a fost descoperit încă), situat pe axa nord-sud.
O altă cameră, la capatul coridorului Camera Reginei orizontal, în punctul în care galeria cea mare continuă coridorul ascendent, este impropriu numita „Camera reginei". În camerele regelui şi reginei sunt plasate câte două canale de ventilatie. Aceste canale pornesc de la aproximativ 0,90 m înăltime de la podea şi au o secţiune de 0,20x0,15 m, lărgindu-se uşor spre exterior. Canalul care pleacă din camera regelui spre latura de nord (a piramidei) are 71 m lungime, iar cel dinspre latura de sud are 53,20 m. Datorita acestor canale, care fac în permanenţă legătura cu exteriorul, chiar dacă denumirea de ..camera reginei", ca şi aceea de ..camera regelui au fost date de arabi, după forma plafonului, în mormintele arabe, camera unde era înmormântat un barbat are tavanul plan, în timp ce camera unde este înmormântată o femeie are tavanul înălţat în partea centrala. În piramidă este închisă, orice activitate omenească în interior şi în special în cele două camere poate continua: cele doua canale care aerisesc fiecare camera, ieşind în exterior - unul spre sud, altul spre nord - feţele piramidei fiind încălzite de soare în mod diferit., permit o ventilaţie suficientă.
Pătrunderea în camera unde se află sarcofagul regal iniţial de neconceput, a fost forţată de lăcomia jefuitorilor, care au descoperit mijloacele de a pune stăpânire pe bogăţiile mormântului regal.
De la Kheops nu ne-a rămas decât amintirea unui mare rege, zeu pe pământ, care a dorit să lase generaţiilor viitoare un monument demn de numele său şi de al părintelui său, Ra.
Mort, faraonul a întâlnit semenii lui, zeii. După cum spun Textele Piramidelor, el „s-a spălat împreuna cu Ra în lacul plin de trestii; Horus i-a frecat trupul; Thot, i-a masat picioarele; Shu I-a purtat, iar Nut I-a luat de braţ::. „Esti spălat de Isis - se spune în paragraful 1781 - Nephthys te curăţă; cele două surori ale tale frământă trupul tau, reînsufleţesc membrele tale, ele fac să apară cei doi ochi ai tăi pe faţa ta."
Piramida lui Khefren
A doua dintre cele trei mari piramide. Deşi este cu 2 metri mai mică decât Marea Piramidă a lui Kheops, mormântul lui Khefren (Khafre) a fost construit pe un teren mai înalt astfel încât pare mai înalt decât cel a lui Kheops. Piramida lui Khefren are 136 m înălţime. În interiorul ei se găsesc două camere sepulcrale; şi aici, în camera principala s-a găsit doar un sarcofag gol. În exterior, pe latura de est, s-a descoperit un sistem sepulcral în stare foarte bună, aşa încât a devenit un exemplu de arhitectură monumentală egipteană, constituit din piramidele denumite "cele două temple ale lui Khefren" (Templul de Sus şi Templul din Vale), unde s-a găsit o faimoasă statuie din diorit.
Piramida lui Mykerinos
Ultima, piramida lui Mykerinos (Menkaure), cu o bază de 102,2 x 104,6 m şi cu o înclinaţie de 51 ° 20 "25", având o înălţime de 65 m (62 m de astăzi), este cea mai mică dintre cele 3. Mykerinos a murit în timp ce piramida sa era încă în construcţie, ea fiind terminată de succesorul său, Shepsekaf, ultimul faraon al dinastiei a IVa. Explicaţia modernă a acestei reduceri a proporţiilor constă în cheia sociologică potrivit căreia se pretinde că unei autorităţi diminuate a faraonului - şi a unei probabile distribuţii diferite a averii sale - îi corespunde şi o mărime diferita a mormântului. Dupa domnia lui Mykerinos, clerul heliopolitan a impus suveranilor dinastiei a V-a propria lui voinţă, separând cultul divin de cultul regal. În consecinţă, piramidele acestor monarhi sunt mult mai mici, reflectând momentul în care statul îşi epuiza rapid resursele economice. Criza finală s-a petrecut în timpul dinastiei a V-a.
